Citesc în ultimul timp tot felul de știri al căror mesaj nedeclarat este ura. Ultimul de acest gen este cel în care o anumită persoană publică își justifică discursul plin de ură față de femei care nu corespund standardelor sale de frumusețe, ca fiind benefic pentru promovarea unei vieți sanatoase.
Pentru că propagarea acestor dezbateri nu face decât să crească sentimentul acesta de ură, de deconectare, eu îmi propun să scriu astăzi despre EMPATIE.
Ce este? Empatia este capacitatea de a înțelege sau de a simți ceea ce o altă persoană experimentează din cadrul său de referință, adică capacitatea de a ne pune în poziția altuia.
Empatia este o capacitate complexă care le permite indivizilor să înțeleagă și să simtă stările emoționale ale celorlalți, rezultând un comportament plin de compasiune.
De ce este creierul uman conceput pentru această sarcină complexă, complicată? Dacă existența umană ar fi pur și simplu rezultatul „supraviețuirii celui mai apt”, am fi conectați doar pentru a-i domina pe alții, nu pentru a răspunde suferinței lor. Capacitatea noastră de a percepe și de a rezona cu suferința altora ne permite să simțim și să înțelegem durerea lor. Suferința personala simțită prin observarea durerii altora ne motivează adesea să răspundem cu compasiune. Supraviețuirea speciei noastre depinde de ajutor reciproc, iar furnizarea acestuia reduce propria noastră suferință. Ajutorul reciproc există în primele rapoarte despre comportamentul tribal și rămâne o forță puternică în lumea de astăzi, unde mii de organizații și milioane de oameni lucrează pentru a ameliora suferința globală.
Persoanele care au o personalitate narcisiscă sau antisocială, au un nivel scăzut de empatie, la fel și persoanele cu tulburări din spectrul autistic sau persoanele care suferă de schizofrenie. Însă și foarte multe persoane care nu suferă de o boală mentală pot avea un nivel redus al empatiei.
La cel mai elementar nivel, par să existe doi factori principali care contribuie la capacitatea de a experimenta empatia: genetica și socializarea. În esență, totul se reduce la un mix intre mediu si factori genetici.
Părinții transmit gene care contribuie la formarea personalității, inclusiv înclinația către simpatie, empatie și compasiune. Pe de altă parte, oamenii sunt, de asemenea, influentati de către părinți, colegi, comunitatea din care fac parte și societate. Modul în care oamenii îi tratează pe ceilalți, precum și modul în care se simt față de ceilalți este adesea o exprimare a credințelor și valorilor care au fost insuflate de la o vârstă foarte fragedă.
Dacă am fost norocoși și am beneficiat de adulți în copilaria noastră care au arătat empatie față de noi, atunci ajungem să o prețuim pentru că îi cunoaștem beneficiile. Unii copii sunt astfel mai norocoși din acest punct de vedere, întrucat pot observa mai multe dovezi de empatie precum și efectul acestora asupra lor.
Pentru a-i învăța pe copii în mod activ empatia, părinții le pot vorbi copiilor despre propriile emoții în timpul evenimentelor semnificative. De asemenea, ei pot discuta despre emoțiile copilului, precum și despre cele ale altora. Ei pot evidenția legătura dintre evenimente și emoții.
De exemplu: „Când am aflat că bunica este în spital, m-am simțit la început uluită, apoi speriată și tristă.”
Parinții pot provoca empatie prin întrebări adresate copilului precum: „Cum crezi că s-a simțit fratele tău când i-ai aruncat jucăria și s-a rupt?” De asemenea, pot lăuda copilul pentru că a arătat empatie.
Dar adulții? Pot învața să fie mai empatici? Raspunsul scurt este da. Studiile arată că prin training specific, nivelul empatiei poate să crească și în cazul adulților, într-un mod similar celui în care învațăm o noua abilitate precum dansul. De asemenea, empatia poate fi crescută și în afara unui training formal pe care îl oferă un terapeut.
Adulții care doresc să își crească nivelul de empatie pot începe prin a fi atenți la emoțiile demonstrate de celalte persoane prin expresii faciale, tonul vocii, postură, ceea ce comunică etc. Pasul urmator este să încerce să se imagineze cum ar fi să fie în situația persoanei respective, iar în final, pot exprima fără să judece cum cred ei că se simte persoana respectivă astfel încat să obțină un feedback privind presupunerea lor.
Cotidianul este plin de momente în care ne putem exersa empatia, așa că nu vă temeți să arătați empatie și faceti mai ales asta în preajma copiilor voștri. E o lecție foarte valoroasă pe care le-o veți oferi.